Feeds:
Articole
Comentarii

• Oamenii nu mai dau continuu tagg-uri pe facebook de pe la mare, unde n-am reusit sa ajung anul asta si imi place sa ma prefac ca nu ma oftic.

• E toamna si nu mai trebuie sa aud la fiecare terasa/post de radio/autobuz/tv hitul referitor la insomnille lui Connect-R.

• N-am reusit sa termin nici macar o carte toata vara ceea ce isi spune cuvantul prin lipsa de inspiratie pentru blog si trecerea de la un limbaj elevat la un nivel de Cartof.

• In sfarsit nu mai e malefic de cald cat sa fiu nevoita aleg din cele 2 variante, ambele incomode pentru mine: 1) sa port fuste si sandale sau 2) sa mor de cald in eternii blugi si tenesi.

• Incepe scoala si pentru prima data, singurul motiv pentru care ma intereseaza e speranta ca mai vand niste carti, de unde-mi iese un ban de buzunar.

• Incepe scoala si locurile mele preferate din oras o sa se elibereze, si o sa petrec macar doua saptamani in liniste, fara a fi inconjurata de hipsteri sau de tipete de copii de generala.

• Donald Trump a spus că il doare in c*r ca incepe scoala.

1. Nu învăţa inutil: Învaţă doar ce-ţi place, sau ce ştii că iţi e folositor pentru facultate. Niciodată obligat, sau sub presiunea notei. Învaţă pentru cultura ta generală, cât să poţi să conduci o conversaţie, să faci faţă oricărei teme de discuţie. Orice alt motiv e patetic.
2.  Nu te obosi sa îţi urăşti colegii: Sau mai bine zis, nu te obosi să te păcăleşti că tu nu îi suporţi pe ei când defapt e invers. Întotdeauna e plăcut să ai cu cine sa stai la o vorbă, chiar dacă nu ai nimic în comun cu persoanele respective. E un prilej bun să înveţi să cunoşti oameni foarte diferiţi, dar puşi aleator într-un colectiv. Plăcută sau nu, e o experienţă în plus. Şi printre 30 de oameni, imposibil să nu găseşti şi prieteni.

3. Iei Bacu, nu iei Bacu, seminţele acelaşi gust ‘are’. 

Moment de slăbiciune

Fără vreo urmă de gând coerent, merită să îngheţi cu mâinile adânc înfipte în buzunare, privind unul dintre apusurile toxice ale unui oraş aglomerat.

Merită să te rupi de realitate, să te pierzi de tine, să te regăseşti prin fum de ţigară şi anemice raze de soare. De sfârşit de toamnă. Fără să vrei, te îmbracă în linişte şi din toate, rămâne doar cerul. Închizi ochii şi un moment ai conştiinţă de tine. Te simţi. Te vezi cu ochii minţii, simţi fiecare ţesătură de material care iţi acoperă trupul, bocancii grei pierduţi in frunze-adormite, căşti reci înfăşurate în jurul fularului.

Surprins de un astfel amurg, e imposibil să nu te îndrăgosteşti, să nu iubeşti, să nu te iubeşti iremediabil. Completa iubire să nu-ţi sfâşie în întregime celule şi atrii, atomi şi ţesuturi.

Într-un apus aşa-numit superb şi nespus de toxic, e ilogic să nu se nască dragoste. Dragoste de tot, de toate şi de sine. Jalnicul amurg ispiteşte neatinsa perfecţiune creată din lumină şi stinsă-n întuneric.

Imposibil să nu iubeşti  irealul amurg urban.

Despre Rasism

Conform Wikipedia ,  „Rasismul este procesul de discriminare datorat credințelor și ideologiilor, conform cărora rasele omenești pot fi clasificate de la inferior la superior în baza caracteristicilor biologice fundamental diferite cu care par a fi înzestrate.”

Mai pe româneşte, rasismul e atunci când nu-ţi convine mutra unuia în preajma ta doar pentru că aparţine unei anumite rase/etnii X. Când decizi că te sufocă prezenţa lui, eventual te gândeşti să utilizezi şi violenţa fizică pentru a-i arăta acest lucru.
Dar e democratic rasismul? E uman? E civilizat? Teoretic, aş spune „Nu”. Dar după 18 ani trăiti într/o  ţară invadată de alte „etnii”, deloc prietenoase şi în relaţii deloc cordiale legea, atunci tind să spun „Da. Da, rasismul mi se pare normal”.

Nu, nu am prejudecăţi, nimeni nu mi-a promovat rasismul, dar cand tu  însuţi începi să pari o minoritate în propria-ţi ţară, parcă nu te mai simţi atât de tolerant.
Exemplu: Ieri pe trecerea de pietoni. Un domn, caucasian/european/alb/român, cum preferaţi, traversa. Se apropie o Dacia Logan, roşie, tunată, cu vreo 4 pasageri din etnia X, diferită de a domnului ce traversa. Se prea poate ca maşina sa fi avut oˇ mica defecţiune la frâneˇ, din moment ce s-a oprit aproape pe pantofii pietonului. Unul dintre distinşii pasageri ai maşinii a binevoit să deschidă geamul şi să-i declare pietonului: „Baga-mi-aş **** în familia ta de român împuţit!”

Aşa că, de ce mi se spune la ora de filozofie că am prejudecăţi, atunci când nu sunt de acord ca unul dintre viitorii mei copii să se căsătorească cu o persoană din etnia X? Aş spune mai mult că e experienţă de viaţă, nu rasism sau prejudecăţi.

Aşa că să ne mai gândim dacă e sau nu „democratic” rasismul, când cel aparent discriminat iţi acaparează ţara.

Lucruri Esenţiale

Majoritatea răspunsurilor, la întrebarea „Ce ai lua cu tine pe o insulă pustie?” se încadrează între: telefonul mobil, mp3, laptop, ursuleţul preferat, cărţi, costum de plajă, periuţa de dinţi, crema de soare, machiaj, iubitul/iubita,  optimismul şi speranţa.

Aşa, dacă e sa le luăm şi să le gândim separat:

Telefon, laptop, mp3: exclus. Bateria se va termina, probabil semnal sau conexiune la net nu există în locaţia respectivă, deci aparatura nu e de mare ajutor.

Ursuleţul preferat, cărti, costum de plajă, periuţa de dinţi: eventual dacă reuşeşti să faci focul cu ele, sau să mănânci ursuleţul, într-o criză disperată de foame.

Crema de soare, machiaj: cu regret iţi mărturisesc, dragă piţipoancă, că nu meriţi să supravieţuieşti experienţei.

Iubitul/iubita: doar în cazul în care vine la pachet cu orientarea în spaţiu, idei bune, calm şi forţă de muncă.

Optimismul şi speranţa: nu cred ca ţine nimeni socoteala şi nu intreaba daca le ai in bagaj sau nu.

Acum, ce aş lua eu cu mine pe o insulă pustie? Păi în primul rând m-aş gândi să supravieţuiesc. Aşa că:  1) multă mâncare, nu vreau să mor de foame la doi paşi de civilizaţie.

In continuare, ar fi o idee bună să încerc să mă întorc la civilizaţie. Aşa că dacă tot am de ales între Oricare 3 lucruri, de ce sa nu vreau 2) un avion.

Şi nu în ultimul rând, 3) un pilot, pentru avion.

Nu ştiu dacă  ideile mele sunt bune sau nu, dar stau sa mă întreb, oare sunt singura care ar încerca sa plece în viaţă de pe insula aia pustie? O.o

De curând în grădina VIP-urilor din România a apărut o nouă stea.  Este EL, Cel Ce a Promovat Bacul. El, elev al Liceului Energetic din Timiş.  Singurul care a reuşit! Dumezeul programei şcolare supraîncărcate. Guru-ul învăţăturii. Cel ales să-i sfideze planurile temutului Funeriu!

De aici înainte, prea-înzestratul elev va circula printre muritorii de rând doar din spatele gemurilor limuzinei personale, pe care BINEÎNŢELES părinţii i-o vor achiziţiona pentru merite deosebite.
Cel mai probabil o să îl vedem şi la Tv, protejat  de bodyguarzi şi ochelari de soare împotriva colegilor de liceu doritori să îl linşeze.

Chiar în acest moment primeşte telefoane atât de la admiratoare, cât şi de la admiratori. Se preconizează că Elevul va face mai multe furori decât Justin Bieber şi Burlacul la un loc.

Biserica şi Autorităţile locale l-au contactat pentru a-i cere permisiunea de  a-i clădi Biserică, respectiv ridica statuie.

Stimate Elevule de la Liceul Energetic, îmi este imposibil să-ţi contest superioritatea. Tu esti viitorul. Muza noastră, a tuturor elevilor. Tu eşti alfa şi omega, începutul şi (sperăm că nu şi) sfârşitul. Timp de trei ani m-am  închinat  unei singure religii. Sfanta Lene şi Cuviosul Somn. De acum înainte, înteleg că este misiunea mea să-ţi duc mai departe tradiţia, de a înfrânge sistemul drastic al lui Funeriu şi  de a deveni unul dintre viitoarele VIP-uri ale ţării.  Multumesc.

Si mai nou…

Da, numele blogului a fost schimbat. Nu mult, dar atat cat sa sune mai romaneste, asa ca pe la noi. Pentru ca ma amuza si ma uimesc intrebarile de felul ‘Deci cum se mai numea blogul tau…biscu-nu-stiu-cum? Ftw? Aia ce-i?”( Gasim explicatia expresiei „Ftw” in Urban Dictionary, nu mai ocup randuri cu explicatii.)

Sau referinte la blog precum „trandafiri negri” sau „cupluri care fac inimoare cu mainile” sau „biscuite misto” sau „blogu lu biscu”. Puteam sa-i spun si asa, defapt, „Blogu lu’ Biscu”, dar suna prea „din vecini”, gen „Matache Macelarul” sau „Hanul La popas”.

Asa ca de azi il numesc (cel putin provizoriu) Biscuiti. Mai simplu. Mai romanesc. Mai accesibil. Si ii fac reclama, tot romaneste, cu 3 calitati, ca la Dero.

*Post scris fara un minut de gandire  in prealabil. Nu verifc exprimarea, nu corectez eventualele greseli gramaticale, nu folosesc diacritice. Scopul, anume transmiterea mesajului, a fost atins, sper.